pescarmagazin
158 poze   6475 vizite

Pagina 3

Pescuitul este o boala pe care am contactat-o inca din copilarie. La varsta de 8 ani eram legitimat cu permis de pescuit in regula. Cu trecerea anilor boala nu numai ca nu s-a vindecat, ci chiar s-a agravat. Am trecut rand pe rand peste etapele tineretii cand timpul liber era transformat in lungi expeditii pescaresti. Tot asa au evoluat si pretentiile, de la carasi si obleti, platici si babusti, la pesti mari cat mai mari. Putinul timp liber pe care il am la dispozitie, nu il mai irosesc pe marginea canalelor sau baltilor oricat de promitatoare ar fi acestea. Asa ca, atunci cand reusesc sa cumulez cateva libere, un drum de 800-1000 km nu mi se pare lung, deoarece la capatul lui se poate afla captura vietii. Apa care nu si-a spus ultimul cuvant, este Dunarea. Capricioasa, periculoasa adaposteste adevarate mituri, povesti despre adevarati monstrii care isi au salasul in apele ei. Nu cred ca este pescar care sa nu considere ca pe o experienta adevarata o iesire la Dunare. Bulboane, anafoare teribile, golfuri cu apa mica si mult stuf, praguri lutoase, guri de varsare ale raurilor care formeaza adevarate delte in miniatura, lunci si paduri inundabile, plaje nisipoase, toate acestea formeaza cursul grandios al Dunarii. Aici se adapostesc, hranesc si se inmultesc cel mai mare numar de specii dintre pestii dulcicoli. Noptile in care somni sau crapi capitali isi fac simtita prezenta, prin bufnituri puternice,infioara si pe cel mai experimentat pescar. Numai aici adrenalina este maxima la curbarea lansetei, la drill-ul indelungat cand pestele ( de obicei imens ), nu se lasa dezlipit de pe fundul apei, sau cand precum un submarin acesta se indreapta glont catre stuf, cioata sau alt loc primejdios in care isi vede scaparea. Lansete cu tot cu suporti trase in mijlocul apei intr-o fractiune de secunda si care lasa cu gura cascata si maini tremurande pescarul nu sunt cazuri singulare. Spre un asemenea loc salbatic ma indreptam la inceput de noiembrie 200… Toamna se prelungea cu toate beneficiile ei : nici cald nici frig. Intr-o zona in care configuratia se schimba de la o zi la alta gasire unui loc bun de pescuit este o adevarata provocare. Iata locul ideal : apa nici mare nici mica, fara agataturi, deschis unde sa se poata etala « bateriile de artilerie grea ». Deoarece cu mine adusesem un prieten care nu se mai intalnise cu Dunarea, aveam responsabilitatea sa-l fac pe acesta sa se simta bine « adica sa prinda peste ». Drumul accidentat si salbatic indepara alti confrati. Pe malul apei copacii cazuti perpendicular pe aceasta, erau atat de desi, incat cu greu puteai sa strecori 2-3 lansete printre ei. L-am plantat pe coleg intru-n lo accesibil si cu ranita in spate am pornit in prospectare.Aval ? Amonte? Hai aval! Peisajul era parca tras la xerox : pom langa pom. Dupa aproape 2 km, in sfarsit sirul de pomi se termina si urmeaza un golfulet. Trag adanc aer in piept. Mda, miroase a peste. Cobor malul abrupt, lunec, tot echipamentul imi vine in cap, reusesc sa ajungteafar pe malul apei. Timpul pierdut pe drum trebuie recuperat, asa ca montez la repezeala betele. Monturile facute de acasa sunt formate din : momitor culisant tip arc, opritor, carlig inainte, carlig nr 2 dupa, fir de 40 forfac de 35 (stiam eu ce stiam). Testez locul la repezeala. Lansez un plumb pe care-l trag pe fundul apei. Pare in regula, nu sunt agataturi. Pregatesc nada formata din boabe de porumb fierte in apa si legate cu malai oparit. Adaug atractant, esenta de anason, canepa prajita. Nu este dupa manual dar da rezultate.Formez bombe pe care le lansez in zona vizata. Nada de momitor este cea din comert cu aroma de miere. Presez nada in arc pe carlige infig cate doua boabe de porumb din borcan trase cat mai sus pe tija ( nu precizez aroma boabelor deoarece am avut rezultate bune cu toate esentele, cand musca, musca).Lansez : 1.2.3.4 – montez clopoteii si astept. Rabdare si tutun. Trece o ora, doua, nu mai contabilizez timpul. Deodata, trilul prelungit al clopotelului si batul care trage sa sara in apa, ma mobilizeaza intep prompt,parca intr-o buturuga. Nu simt nimic la inceput, apoi firul porneste lent in amonte, antireturul caraie, mulinez in gol, batul e facut arc, da doamne sa nu cedeze ceva, incerc sa ridic pestele de pe fundul apei, unde acesta cauta scaparea de nenorocirea ce l-a lovit, pierd notiunea timpului, la un moment dat cedeaza, incet,incet adun fir pe tambur. Urmaresc sa nu incurc celelalte bete si atunci realizez, cand pestele este deja in apropierea malului, dezastrul. Nu desfacusem minciocul care statea cuminte in husa abandonata la vreo 20 de metri. Bun, m-am descurct eu in alte cazuri mai disperate. Aduc pestele la apa mica si apoi incerc sa-l scot cumva. Optimismul imi dispare cand vad namila de peste un metru care se apropie serpuind. Fac la repezeala un plan de urgenta. Il aduc pana in mal, unde il tin lipit si il apuc de branhii. In cel mai rau caz, ma arunc peste el si il ingrop in namol. Prost plan ! Nu realizez ce s-a intamplat, evenimentele se succed nefiresc de repede, alunec, nu reusesc sa-l cuprind,imi luneca, primesc o coada peste fata si raman prostit, ud pana la gat, plin de noroi si cu un gust amar in gura. Poate ar fi existat solutii mai bune dar nu a fost sa fie. Cat sa fi avut ? 10, 15 kile, oricum mai mic, nu. Refac, trmurand montura,lansez in acelasi loc, mai stii ? Ma ocup de propria persoana, storc hainele si le pun la uscat. Aiurea ! Soarele de noiembrie nu are puterea celui din august. Incepe sa se intunece. Amarat strang totul si la drum. Ajuns la prieten si la masina gasesc haine de schimb. Amicul scapase un salau. Mare ? Nu, la kil. Incep sa deapan povestea. Oare am zarit un licar de neincredere in ochii amicului ? Nu, cred ca inserarea imi joaca feste. 15 kg ? poate peste ! Si acum? Ne predam zic, mergem sa mancam in sat, ne odihnim si la prima ora suntem inapoi ,.Zis si facut. In timpul mesei isi face aparitia un pescar pensionar care isi petrece 8 luni din an pe malul apei. Ei, cum a fost ? Iata, asa si asa. Ha, ha, rasul lui m-a fulgerat. De data aceasta, desi noapte de-a binelea, am simtit neincrederea si batjocura. Bon ! Am scrsnit din dinti si incrancenat am plecat la culcare. Era luna inca sus pe cer cand farurile masinii desenau arabescuri pe trunchiurile copacilor. Locul intact. Asa cum l-am lasat. Nada, lansari etc. Si unde-s doi putrea creste,seara am dus in sat doi crapi parca frati, de fapt surori de 12 si respectiv12.5 kg. Placerea si frumusetea pescuitului, drill, emotii au palit putin pe langa satisfactia pe care am avut-o cand am vazut fata pensionarului pescar. Nu-i venea sa creada. Se frca la ochi, scotea hic-uri si la sfarsit un bravo anemic. Sa fi fost invidie ? Cert este ca de data aceasta el a fost cel care a plecat primul la culcare.



Albumul selectat nu contine nici o poza.








Comentarii album • 2
bundu 19 ianuarie 2011  
domnule Ovi, mortala descrierea cu "palma peste obraz".Daca eram acolo, ce poze scoteam!!!!!!!!!!!
  Raportează
PescarMagazin 21 ianuarie 2011  
Unele dintre pozele de pe site sunt chiar din povestea cu pricina. pescarmagazin.sunphoto.ro/
  Raportează
Către: pescarmagazin

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.